blog.eana.ro

China - here I come! Un vis devenit realitate. Prima oara in China, a doua oara in Asia - urmatoarele 6 luni casa mea va fi in Shenzhen, China.

Am plecat cu peripetii, am tinut-o in peripetii, am ajuns cu peripetii! Hai s-o luam cu inceputul.

Cand am plecat de acasa, am realizat in lift ca mi-am uitat un pulover! Eu, care nu cred in prostii d'astea cu intorsul din drum, am facut cale intoarsa si l-am luat.

Ajuns la aeroport caut locul unde se fac check-in-ul. L-am gasit repede, dar cand ma uit mai atent pe panourile de acolo, vad cu stupoare ca avionul pleaca cu intarziere 50 de minute. Atunci de ce sa ma grabesc?! M-am asezat pe acolo si am stat si am taiat frunza la caini impreuna cu ai mei, care m-au adus la aeroport. Cand zic ca e momentul sa plec si eu usurel sa ma imbarc, imi aud numele in difuzoare, fiind "invitat" sa ma grabesc ca este ultima strigare si ca pleaca avionul fara mine! Aoleoooo?! Da-i si alearga tatica ca la 20 de ani... Imediat ce am ajuns la poarta de imbarcare, se apuca un nene sa-mi faca morala ca de ce am intarziat?! Raspund omului pe un ton cat se poate de calm ca mi se pare ca nu eu am intarziat, ci avionul. Era sa cada strafulgerat de infarct cand m-a auzit. Totusi si-a inghitit cuvintele si m-a lasat sa trec. Dar ce se intampla?! Tot nu plecam... Ma duc si intreb si eu o stewardesa ce se intampla. Nu stiu ce problema la aeroport, la turnul de control, de comunicatie... whatever... nu am inteles. Ii fac iar semn aluia cu morala si ii zic: "Domnule, am venit si avionul tot nu pleaca. Credeam ca stati dupa mine...". Pana sa raspunda se rezolva problema, toti pasagerii la locurile lor, centuri de siguranta, toata procedura, hop in aer si directia Londra.

In cazul in care cineva isi inchipuie ca pilotul s-a grabit sa ajunga mai repede la Londra, se inseala amarnic! Am ajuns la Londra si mai tarziu decat era prevazut! Si ca sa fie treaba completa, a fost un accident intr-un tunel si nu putea sa vina autobuzul sa ne recupereze de la avion! Perfect! Inca o jumatate de ora pierduta! Dupa ce a venit autobuzul si am ajuns in aeroport (care e mare rau de tot - si ca sa va faceti o idee, Otopeniul nostru e pe langa Heathrow o biata halta gen Ciulnita pe langa Gara din Frankfurt sau Milano) a trebuit sa ma intalnesc cu Paul la Costa Coffee in terminalul 3, departures, etajul 1! Unde dracu e asta?! Dupa ce am intrebat in stanga si in dreapta am ajuns! Am stat cu Paul cca 30 de minute, dupa care fuga repede la avion! Iar alergatura maxima... ajung la poarta si tanti de acolo imi spune de acolo cu un zambet tamp pe fata care cerea pumni "Nu se mai fac imbarcari, mai multe informatii la biroul British Airways". Da-i fuga si alearga ca Fat Frumos dupa Ileana Cosanzeana - doar ca eu aveam un ghiozdan in spate care nu era tocmai usor! Am intrebat vreo 2-3 angajati ai aeroportului unde trebuie sa ajung si ei se uitau ca Matza in calendar la mine! Totusi gasesc un tip, care vazand cat sunt de disperat si de transpirat si etc ma duce la British Airways sa vb direct acolo - cu mentiunea clara ca nu am am cum sa prind avionul! Am simtit ca mi se face rau! Ajuns la birouri la British Airways le explic ca am pierdut legatura din cauza faptului ca avionul de la Bucuresti a avut o intarziere foarte mare.
- Aveti dreptate domnule, a fost o problema.
- Perfect, si eu ce fac?!
- Stati linistit domnule, ca incercam sa facem un booking la alta cursa!
- Sper ca nu se pune problema de platit ceva suplimentar.
- Domnule, nu exista asa ceva!

Dupa cateva ture pe acolo, cateva amenintari din partea lor ca nu se gaseste avion decat peste doua zile sau asa ceva, bombaneli din partea mea (d'alea crunte romanesti) mi-au facut booking la Cathay Pacific Airways cu plecare peste 1.5 ore.

- Ok, acum ca am rezolvat cu mine, va rog domnule sa-mi spuneti care e situatia cu bagajul.
- Domnule eu cel mult pot sa dau niste telefoane sa vedem daca bagajul este in avionul care a plecat sau nu, si daca nu este sa-l incarcam la cursa dvs.
- Perfect! Dati drumu la treaba!

Telefoane, emotii, frica... ce sa zic... Au inceput sa tremure chilotii pe mine de frica cand il aud angajatul British Airways ca zice "Thank you anyway"

- Ce s-a intamplat?!
- Nu se cunoaste statusul bagajului dvs! Duceti-va sa faceti check-in-ul la cursa Cathay Pacific si intrebati acolo ce se intampla cu bagajul.
- La ce terminal si ce poarta?
- Asta nu mai stiu, zice tipul! Asteptati sa apara pe panoul de informare poarta!

Ma duc la panou, si vad poarta 18, check-in-ul se deschisese si eu mai aveam doar 10 minute sa ajung! Alearga Ioane ca parca e foc in spate! Ajung acolo si primul lucru care l-am intrebat a fost: Excuse me Miss, am I at the RIGHT gate? Ii explic domnisoarei cum e cu bagajul si ma indruma la un angajat Cathay Pacific. Ajuns la locul cu pricina, reiau povestea, se fac verificari, 2-3 telefoane si concluzia: nu se stie unde e bagajul.

- Va rog sa luati loc in sala si inainte sa va imbarcati sa veniti sa ma intrebati iar de bagaj ca poate cine stie!

Chiar inainte sa ma imbrac ma prezint la biroul cu pricina! Biroul gol! Iar se anunta prin difuzoare sa ne grabim cu imbarcatul! Intr-un final apare si omul meu si din trei click-uri imi zice ca au gasit bagajul si ca e in avionul care trebe, adica in Cathay Pacific.

M-am suit in avion, si norocul meu a fost ca am prins loc la geam si locul de langa mine, din dreapta a fost liber. Dar de dormit nici pomeneala. Dar sa nu o lungesc mai mult decat e cazul... mie nu mi-a placut mancarea, asa ca nu prea m-am omorat mancand. Cum nici somn nu-mi era m-am uitat la filme in avion. Si la astea am avut noroc de niste porcarii monumentale.... oricum mai bine decat sa stai 12h sa te uiti pe pereti. Intr-un final am atipit vreo 2h, dar nu a fost suficient.

Am ajuns in Hong Kong! Pai aici aeroportul e imens rau de tot... dar parca mai bine organizat. Am nimerit din prima unde trebuia sa ajung. Fara prea multe peripetii m-am suit in autobuz (autocar de fapt) si am ajuns in China.

Aici ma asteptau Dl. Kuan-Yin si Dra. Angie, tinand in mana o foaie pe care scria mare si frumos numele meu. La prima vedere, spun cu parere de rau, ca Romania este in urma cu cel putin 50 de ani in spatele Chinei. Maine o sa ies pe afara nitel sa ma plimb sa vad care e treaba pe aici. In fine... Kuan-Yin si Angie m-au dus sa-mi las boarfele, m-am spalat nitel la subtioara si pe ochi si hai la masa!

Am mancat niste chestii bune (din pacate nu le-am facut poze) - un soi de ciuperci cu bacon si ceapa si nu stiu ce sos, scoici cu ghimbir si legume, creveti cu nu stiu ce. Din pacate nu acelasi lucru pot sa spun si despre o supa de pui cu burta de porc! Asta mai mult de o lingura nu am reusit sa mananc.

Am terminat de mancat, am iesit din carciuma si cand ma uit mai atent in jurul meu vad ca se vindeau la strada tot felul de oratanii. Serpi (mai mari sau mici) - cica erau pesti dar o sa va lamuriti ca nu e asa, saci de la pesti (d'aia cu aer pt flotabilitate), broaste testoase si nu mai stiu cate.

Cine este de varsta mea precis isi aminteste de desenele animate Testoasele Ninja. Ei bine, va fac cunostinta cu Leonardo, Donatello si Michelangelo asteptand sa devina supa.

Am ajuns acasa, m-am pus si eu la chiloti si tricou si m-am apucat sa scriu postul acesta.

Era sa uit. In aeroport in Hong Kong mi s-a parut ca iar mi-am auzit numele (Ionut... ce nume idiot... in afara de romani nimeni nu poate sa-l pronunte - oricum o dai nu iese cum trebuie - e jenant atat pentru mine cat si pentru cei ce incearca sa-l pronunte, asa ca ma gandesc serios sale spun sa-mi spuna Greg sau Vic). Fugi repede la centrul de informare pentru bagaje (se pare ca exista si asa ceva) sa vezi ce se intampla. Strigasera pe altcineva cu un nume care suna la fel cu al meu... Am plecat de acolo usurat ca nu mai am si alte patanii.

Acum mi se inchid ochii de somn, asa ca ma bag si eu la somn.

Noapte buna tuturor!