blog.eana.ro

Miercuri, 28 august 2013 am pornit spre casa. Mi-am luat bagajele si am pornit spre Hong Kong. Acum totul mi s-a parut extrem de simplu - doar am facut drumul acesta de nu stiu cate ori. Am facut formalitatile la granita dintre China si Hong Kong si am trecut fara nicio problema. M-am suit in autobuz si dupa vreo ora am ajuns la aeroportul din Hong Kong. Nimic special pana la check in.

- Nu puteti sa puneti la cala decat un singur geamantan!
- Pai si cu al doilea ce fac?!
- Aveti doua variante. Prima varianta ar fi sa aruncati bagajul, iar a doua sa-l luati in avion cu dvs, ca bagaj de mana, cu conditia sa respecte dimensiunile impuse de compania aeriana.
- Cum adica sa arunc bagajul? Nu credeti ca este o masura cam extrema?
- Imi pare rau, nu eu fac regulile, doar le urmez
- ...

Ce era sa fac? Fatuca mi-a inchis gura. Verific dimensiunile bagajului si am ajuns la concluzia ca poate fi considerat bagaj de mana si sa-l iau cu mine in avion. Perfect! Am trimis la cala geamantanul mare si m-am dus sa astept imbarcarea, tragand dupa mine bagajul mic si carand in spate ghiozdanul cu laptop-ul si alte chestii marunte si lipsite de importanta.

Trebuie sa spun ca aeroportul din Hong Kong este unul dintre cele mai prietenoase in ceea ce priveste internetul. In principiu, nu cred ca exista prea multe locuri care sa nu aiba acoperire wireless (accesul fiind gratuit).

Dar ce sa fac in aeroport inca vreo 3 ore pana pleaca avionul?! Am scos laptop-ul si am inceput sa verific diverse chestii... cum ar fi situatia cu numarul meu de telefon din Romania.

Primul contact cu "treburile" romanesti, primele probleme. Numarul suspendat pentru neplata. Cum naiba? Nu am primit niciun mail, iar pe myvodafone.ro avem 0 lei datorii... Doamne ce porcarie. Vorbeste cu cineva din Romania sa sune la dementii astia sa vada despre ce e vorba. Nu intru in detalii, dar cert este ca dupa vreo o ora problema s-a rezolvat.

Zborul din Hong Kong pana in Londra, de aproximativ 14 ore, a fost unul linistit fara prea multe peripetii. Din pacate in timpul zborului nu am reusit sa dorm, si ca sa omor timpul m-am uitat la o multime de filme. Pana la urma cred ca a fost un lucru bun ca nu am dormit, pentru ca in felul acesta nu a trebuit sa fiu trezit cand s-a adus mancarea (si ca sa fiu finut, mancarea oferita de British Airways nu a excelat). Pe langa asta, nedormind, nu am avut prea multe probleme cu fusul orar cand am ajuns in Romania.

Odata ajuns in Londra, pe Heathrow, m-am inarmat cu extrem de multa rabdare pentru ca aveam de asteptat 6 ore pentru conexiunea spre Bucuresti. Si totusi ce sa fac 6 ore pe aeroport? Am vazut un loc unde era conexiune wireless. M-am conectat la wireless si am observat cu stupoare ca spre deosebire de hong-kong-ezi, englezii ofereau conexiune gratuita doar 45 de minute, dupa care trebuia platit nu mai stiu cat. Vai ce dragut... Si ca o chestiune de principiu, primul lucru care l-am facut a fost sa gasesc o metoda sa trec peste aceasta limitare stupida. Imediat ce am rezolvat problema cu acele 45 de minute, am inceput sa omor timpul. Usor usor au trecut cele 6 ore si m-am imbarcat pentru zborul catre Bucuresti.

3.5 ore din Londra spre Bucuresti mi s-au parut aproape la fel de lungi ca cele 14 ore din Hong Kong spre Londra. Cand am ajuns pe Otopeni, am alergat intr-un suflet sa-mi iau bagajul, si sa ma duc acasa sa-mi vad fetele - efectiv nu mai puteam de dorul lor. Nici aici nicio problema. Mi-am luat bagajul si am pornit cu spre casa.

Pe drum am vazut si eu cruda realitate despre Romania, realitate care toti care stateau o perioada putin mai mare prin strainatate mi-o spuneau si eu refuzam s-o cred. Lumea foarte incrancenata, stresata, totul gri - nicio culoare vie, strazile mici si inghesuite si foarte aglomerate.

Inevitabil s-a nascut o teribila teama: Oare intoarcerea in Romania a fost decizia cea mai inteleapta?!